Demi Moore, dezvăluiri incredibile despre mariajul cu Ashton Kutcher
Demi Moore a spus că părerea lui Ashton Kutcher despre alcoolism a determinat-o cumva să se reapuce de acest viciu, acum 20 de ani. „Am deschis acea ușă, din nou, după 20 de ani”, a explicat Moore. „Am rămas însărcinată, apoi am pierdut copilul când eram în șase luni. Când nu am mai putut rămâne gravidă, vina pe care am simțit-o a fost enormă”.
„Într-o noapte, mi-am pus ceva pe mine și am ieșit la cină. Ashton se bucura de un pahar de vin, când a spus: Nu știu dacă alcoolismul chiar este o așa chestie. Cred că este vorba de moderație”.
Demi a mai spus explicat: „Am vrut să fiu acea fată. Care poate să bea un pahar de vin roșu la cină sau un shot de tequila la o petrecere. În mintea mea, și Ashton voia asta. Așa că am început să devin acea fata normală, amuzantă”.
„Dacă aș fi rămas apropiată programului pe care îl urmam… Am trăit mare partea din viața mea de adult fără a consuma alcool. Am fost fantastică atunci când nu am băut”, a completat Moore.
„Mi-am creat propria poveste, cum că el voia pe cineva cu care să bea vin, șă facă tot felul de lucruri. Nu el este motivul pentru care am deschis din nou acea ușă. Am vrut să fiu altcineva decât eram. Și atunci am renunțat la toate puterile mele”, a încheiat vedeta, scrie profm.ro.
Demi Moore fost căsătorită cu Ashton Kutcher din 2005 până în 2013. Recent, actrița și-a lansat autobiografia intitulată Inside Out, unde a facut dezvăluiri intime despre mariajul cu Ashton.